Dezvoltarea unei companii se bazează pe manageri competenți și echipe bine pregătite. De aceea, ca manager este recomandat să te asiguri că angajații tăi sunt mulțumiți de mediul de lucru și beneficiile pe care le oferi, pentru a-ți fi alături pe termen lung.
Descoperă în cele ce urmează cum poți să calculezi rata de retenție a angajaților, cum poți să o îmbunătățești și să creezi un plan de retenție al personalului.
Rata de retenție a angajaților. Metoda de calcul retenție personal
Rata de retenție a angajaților este un indicator de performanță care îți arată cât de eficientă este cultura companiei și cât de mulțumiți sunt angajații la locul de muncă. Aceasta se poate afla cu ajutorul unui calcul retenție personal simplu:
RRP = TA – TP/ TA x 100, unde:
RRP = rata de retenție a angajaților
TA = total angajați
TP = total angajați care au plecat (inclusiv cei concediați)
Cu cât procentul obținut este mai mare, cu atât gradul de satisfacție al angajaților tăi este mai mare. În schimb, dacă procentul este unul mic, înseamnă că trebuie să iei niște măsuri de îmbunătățire a ratei de retenție a angajaților. Iată ce avantaje poți obține dacă faci acest lucru:
- economisești resurse financiare – recrutarea de noi angajați costă mai mult decât retenția celor deja existenți. În special dacă vorbim despre poziții de conducere, în cele mai multe cazuri este nevoie să apelezi la agenții externe de recrutare pentru a găsi persoana potrivită.
- asiguri un flux operațional continuu – fluctuația de personal poate cauza întârzieri de procese. Chiar dacă angajezi rapid un înlocuitor, cel mai probabil va dura câteva luni până învață modul de lucru pe care trebuie să îl adopte pentru realizarea sarcinilor sale;
- te ajută să îți consolidezi un brand de angajator – o companie stabilă care își apreciază angajații, are o notorietate bună pe piața muncii, iar acest lucru atrage noi angajați buni. Astfel, de fiecare dată când ai noi poziții deschise, vei putea atrage cu ușurință specialiști în domeniile respective.
👉 Citește și: Diferențierea față de concurență: 3 moduri eficiente.
Cum poți să îmbunătățești rata de retenție a angajaților
Există mai multe modalități care te pot ajuta să îmbunătățești rata de retenție a angajaților, de la realizarea unui plan de retenție al personalului și până la a-ți arăta aprecierea față de oamenii cu care lucrezi. Descoperă în continuare mai multe detalii.
1. Realizează un plan de retenție al personalului
Un plan de retenție al personalului ar trebui să fie printre primele lucruri pe care le ai în vedere, încă din primele etape de dezvoltare ale afacerii tale. Motivul este unul simplu: în spatele oricărei afaceri de succes stă o echipă de oameni bine pregătiți în domeniul lor de activitate și dedicați. Iată ce activități ar trebui să includă un plan de retenție al personalului:
- training și integrare. Fiecare nouă angajare trebuie orientată spre succes încă de la început. Așadar, nu ezita să incluzi aceste activități în noul plan de retenție al personalului și să educi noii angajați cu privire la cultura companiei și modul general de lucru. În acest mod, te asiguri că angajații nu întâmpină probleme în a se adapta și înțeleg într-un timp scurt ceea ce au de făcut.
👉Află mai multe despre educația și formarea profesională a angajaților tăi.
- mentorat – angajații implicați în programe de mentorat se simt mai motivați să își depășească limitele și să demonstreze că sunt capabili să urce pe scara ierarhică. Aceștia tind să rămână mai mult timp în companie decât angajații care sunt lăsați să se descurce pe cont propriu. Așadar, ține cont și de acest aspect atunci când realizezi un plan de retenție al personalului.
- teambuilding-uri și evenimente de networking – importante pentru crearea unei legături strânse între angajați, aceste evenimente contribuie deopotrivă și la îmbunătățirea performanței și a rezultatelor companiei. Atunci când angajații comunică deschis și știu să lucreze în echipă, în mod automat, rezultatele bune nu vor întârzia să apară. Așadar, aceste activități nu trebuie să lipsească dintr-un plan de retenție al personalului.
2. Oferă angajaților un mediu de lucru modern și sănătos
Un mediu modern și sănătos este influențat atât de cultura organizațională a unei companii, cât și de mediul fizic în care angajații își desfășoară activitatea. În ceea ce privește cultura organizațională, pe lângă existența unui plan de retenție al personalului, iată care sunt principalele caracteristici ale unei culturi sănătoase pe care le-ai putea implementa și tu:
- promovarea comunicării deschise în companie, atât pe plan orizontal, între angajați cât și pe plan vertical, între angajați și manageri;
- susținerea dezvoltării personale și profesionale a angajaților;
- respectarea nevoilor angajaților – oferă-le posibilitatea de a lucra după un program flexibil.
În ceea ce privește mediul fizic sănătos, iată câteva motive pentru care birourile ONE United Properties te pot ajuta să asiguri angajaților tăi mediul de lucru de care au nevoie pentru a rămâne mult timp în companie:
- Toate clădirile ONE United Properties au obținut certificarea WELL Health – Safety. Aceasta confirmă faptul că sănătatea și siguranța angajaților la locul de muncă au fost printre principalele priorități ale dezvoltatorilor. Toate echipele care lucrează aici beneficiază de un mediu de lucru sigur, prevăzut cu sisteme performante de încălzire și ventilație și, bineînțeles, soluții imediate în caz de urgență.
- Designul modern și confortabil al birourilor promovează productivitatea angajaților și încurajează munca în echipă;
- Restaurantele și cafenelele din cadrul dezvoltărilor imobiliare pot reprezenta un prilej inedit de a interacționa mai mult timp cu echipa, într-un mediu relaxat și destins;
- Spațiile verzi din imediata apropiere a birourilor reprezintă o ocazie potrivită pentru angajați de a-și petrece pauzele de masă în aer liber. Acest lucru contribuie la relaxarea angajaților și la scăderea nivelului de stres.
👉 Închiriază un spațiu de birouri în una din dezvoltările de birouri ONE United Properties. Acestea reprezintă mediul ideal pentru angajați, care îi motivează și le oferă posibilitatea de a fi mai productivi. Cu siguranță, echipa ta se va simți apreciată într-o astfel de clădire, care oferă tot ceea ce presupune un mediu modern și sănătos de lucru.
3. Apără interesele angajaților
Nu uita că angajații tăi, pe lângă job, au o viață personală pe care ai putea să îi ajuți să o valorifice într-un mod cât mai eficient. O metodă bună de a face acest lucru este de a transforma conceptul „work-life balance” într-o prioritate și de a-ți integra angajații într-o comunitate.
Acest concept se regăsește la baza dezvoltărilor ONE United Properties care au fost construite plecând de la abordarea Live/Work/Play. Aceasta include 3 elemente importante pentru un stil de viață modern, în care timpul este prețios:
- spații imobiliare cu apartamente și penthouse-uri moderne;
- spații pentru birouri sustenabile;
- spații dedicate vieții sociale (cafenele, restaurante, săli de sport, baruri etc.)
👉Rezidenții, chiriașii și partenerii care fac parte din ONE United Properties Community beneficiază de reduceri exclusive și discount-uri în locațiile partenerilor. Află mai multe despre cardul de membru.
4. Arată aprecierea angajaților
Un procent de 66% din angajații participanți la un studiu publicat pe Forbes.ro susțin că ar demisiona dacă nu s-ar simți apreciați la locul de muncă. Așadar, putem conclude faptul că acesta este unul dintre cele mai importante motive care îi determină pe angajați să demisioneze.
În acest context, cel mai mare beneficiu pe care l-ai putea oferi angajaților tăi este să îi faci să simtă că, prin munca lor, aduc o schimbare în bine și influențează traiectoria companiei. Iată cum poți face asta:
- oferă o recunoaștere autentică – atât pentru criterii măsurabile, precum rezultatele operaționale sau atingerea unor anumite obiective, precum și pentru comportamente intangibile, precum atitudinea pozitivă sau creativitatea în cadrul unui proiect;
- solicită opinia angajaților tăi – în acest mod, nu numai că obții noi perspective, dar le și arăți angajaților tăi că îți pasă de părerile lor și le iei în considerare;
- oferă recunoaștere publică angajaților care au depășit așteptările – vorbește despre reușitele lor pe intranetul companiei sau în revista internă.
Atunci când ai un plan de retenție al personalului și le oferi angajaților ceea ce au nevoie pentru a se simți apreciați și în siguranță la locul de muncă, rata de retenție cu siguranță va fi una foarte mare. Acest lucru nu numai că promovează o imagine bună a companiei tale pe piața muncii, ci te și ajută să atingi indicii de performanță necesari pentru succesul afacerii tale.
sursă foto: portofoliul ONE United Properties